Arhivele jurnalului

Bilă 4 kg – noua mea jucărie ! parcă-i văd o ușoară tentă aurie ! :)

Bila 4 kg - noua mea jucarie ! parca-i vad o usoara tenta aurie ! :)) Si cum deviza mea este - vreau sa-mi cunosc limitele - voi trece rapid la treaba !  Când vine vorba de noi provocări sau de noi jocuri pentru mine este suficient ca vreo adiere să-mi aducă o sămânță de idee că imediat încep să caut mijloace pentru a o face sa crească.  O iau pas cu pas, aș zice cu răbdare de yoghin, îmi fac lista necesarului, încep documentarea, ascult toate sfaturile specialiștilor (accesibili mie) pentru că vreau să știu de la început cum stau. Nu contează  că-i “terenul arid’ sau că “resursele de apă sunt limitate”, sămânța mea trebuie să rodească cândva. Aici este de fapt provocarea !

Deci pană acum am :

Scop – medalie de aur la proba aruncarea greutății la Campionatele Municipale de Atletism Veterani, Campionatele Naționale de Atletism Veterani , una la Balcaniada de la Zagreb și normal ce ar putea să mai urmeze, una la Mondialele de la Porto Alegre (Brazilia) ! Modestă, că așa sunt eu când vine vorba de target-uri !

Competențe anterioare – un loc 1 la campionate județene în urmă cu 32 de ani, obținut din întâmplare și fară nicio pregătire anterioră pentru aceasta probă. (Hei, că doar nu a trecut așa de mult ! Parcă se zicea pe undeva, ceva despre ‘memoria musculară’ și dacă între timp nu i-o fi lovit pe mușchii ăștia vreun Alzheimer , aș vrea să  probez această teorie.

Experiență și pregătire anterioară -Nimic, Zero,Nul ( sau cum să scriu pentru a întelege că de fapt aici trebuie lucrat)

Obiectul muncii – o frumusețe de bilă (cu tente deja aurii) de 4 kg (în concurs se aruncă cu bila 3 kg la categoria  50+)

Loc de antrenament – sala de atletism Lia Manoliu.

Nevoi urgente (wow ce listă trebuie să fac !!!) :

- un antrenor binevoitor cu suflet mare, cu multă răbdare și suficient de nebun să creadă în mine

- un plan de antrenament ( o fi existând  vreun plan  de antrenament pe care un începător 50+ (deci încă tânăr) să-l urmeze și să-i aducă rezultatele dorite ?! și ce dacă nu există !  Studiem,  adaptăm, construim, patentăm !

- Marele Ajutor Divin (pe care recunosc că îl am și l-am avut tot timpul, pe care-l invoc de câte ori am nevoie și spun mereu că o sa trec să mulțumesc în mod oficial – adică la biserică, dar mă rezum doar la a avea o recunoștință continuă în suflet fără a intreprinde vreo formalitate în acest sens.)

Cu 32 de ani inainte

Ziua 1 – descrierea visului  (asta-i partea mea forte :))) )

Urmeaza :

zilele când mă apuc și de treabă – watch me !

Ziua 2 – hai să aflăm câte ceva !

Aruncarea greutății este o disciplină sportivă care aparține de atletism. Greutatea este o bilă de metal cu diametrul între 110 – 130 mm, care cântărește 7,26 kg la bărbați si 4 kg la femei. Tehnica este aruncarea bilei cu o mână de la umăr dintr-un cerc cu diametrul de 2,135 m.

Aruncarea este de tip împingere si presupune că mâna aruncătorului este situată înapoia şi dedesubtul obiectului, iar forţa este aplicată printr-o presiune dinspre înapoi spre înainte şi de jos în sus.

Există două tehnici  de efectuare a aruncării :

-  elan liniar

-  elan cu rotația corpului

Elanul liniar  pare mai la îndemana unui începător, dar lungimea de aruncare a greutății poate fi mai mică decât în cazul aruncării tip elan cu rotația corpului.

M-am oprit aici cu teoria , că doar trebuie să exersez ce-am învățat ! :) Am dat năvală plină de încredere la Lia Manoliu împreună cu antrenorul meu plin de bunavoință față de mine.  Poate că-mi respectă vârsta, poate mă compătimește că  am ajuns să-mi fixez la vârsta a 3-a un target oareșcum nebun și vrea să mă ajute ori să realizez că nu-i posibil ori să ajung să pot arunca frumusețea asta de bilă (urât mirositoare – fonta aceea chiar nu miroase a Lancome), important pentru mine și proiectul meu e că am un antrenor beton ! Cu așa loc de antrenament, cu așa antrenor, cu așa bilă frumoasă pot spune că 3 sferturi din reușită este asigurată. Cea a rămas este partea mea de aport- adică un 25%  !

La prima încercare de aruncare în ‘stilul zvârlit cu căciula după câini’  bila mea fermecată s-a dus undeva pe la 7 m !

O singură dată, căci a doua oară nu m-aș mai încumeta să arunc așa.  Este drumul sigur către o accidentare destul de serioasă a umărului ! Bine ca l-am simțit de prima dată fără a avea repercursiuni grave !

Deprinderea elanului și mai mult aruncarea bilei în sine s-a dovedit însă mult mai dificilă decât mi-am închipuit. Aruncarea greutății necesită o tehnică de folosire în special a trunchiului , musculatura spatelui în special mușchiul marele dorsal, infraspinosul împreună cu mușchii din vecinătate: rotundul, romboidul, trapezul și musculatura pieptului marele pectoral, dințatul anterior, oblicii externi.  Articulația umărului nu trebuie implicată în aruncare în sensul că efortul de participare la aruncare trebuie să fie minim pe umăr. De lucrul acesta mi-am dat seama imediat – întrucât la o aruncare defectuoasă articulația umărului trimite semnale dureroase.  Si cum la fiecare încercare primeam aceste semnale am hotărât să încerc deprinderea mișcării de aruncare cu brațul gol. Acest lucru pot să-l fac și în altă parte decât la sala de atletism pentru a nu mai aglomera degeaba locul acolo. Sunt atleți care chiar se atrenează acolo și nu cred că-i cazul să-i deranjez în aceasta fază. Intre timp am teme în lucru cum ar fi întărirea musculaturii enumerate mai sus și deprinderea corectă a mișcării de aruncare – lucru care am să-l încerc în oglindă pentru a urmării și poziția trunchiului. Voi reveni la antrenamentul în sală cât de curând deprind ‘pe uscat’ această tehnică.

03.02.2013 ……… o pauză cam lungă pentru cineva care-și dorește să ajungă la mondialele de la Porto Alegre (Brazilia). Nu că aș fi doar o visătoare ci pentru că (întodeauna găsim motive, întodeauna ne lamentam) timpul și mai ales lipsa unui loc de antrenament și-au spus cuvântul mai mult decât speram eu la începutul acestui proiect. Am continuat însă în această perioadă să-mi dezvolt masa musculară pe zonele implicate prin exerciții zilnice (să nu exagerez, mai puțin în weekend) cu gantere (fluturări pentru piept gantere 5 kg : 3 serii x 16 repetări +3 seriix16 repetări flotări cu greutate liberă; pentru spate : ramat cu gantere 20 kg :3 seriix16 repetări, în mod special pentru triceps 5 kg/braț  (și mai ales din motive estetice) 6 serii x16 repetări și celelate exerciții  pentru niște mușchiuleți mai mici și mai puțin importanți pentru target-ul în cauză). Am evitat cât am putut dezvoltarea musculaturii umărului avănd în vedere că  deltoidul meu conturează deja cele 3 ramuri ale sale și lăsând la o parte dorința de a face performanță mai doresc să nu ajung să arăt ca o culturistă.  Am exersat aruncarea cu mâna goală sau cu o biluță din burete încercănd să ghicesc care ar fi execuția corectă.  Incercarea mea de a face antrenament în condiții de concurs s-a soldat cu o mare dezamagire – sala de atletism Lia Manoliu este super aglomerată (și asta ar trebui să fie un motiv de mândrie națională văzând câți iubitori și practicanți de atletism avem). La îndemnul antrenorului meu virtual (na, că l-am pârât că nu se ocupă cum trebuie de mine; deci recomandări bune o să primească doar cand voi fi eu campioană, așa ca să știe !)  de a încerca să arunc frumusețea de bilă așa pe unde văd cu ochii prin parcurile orașului m-am executat întocmai. Nu poți să comentezi niște ordine, nu ?! Mai ales că m-a asigurat că o să mă scoată de la secție dacă nu reușesc să mă opun reținerii – căci deh, băieții ăia care te ridică atunci când faci prostii sunt destul de antrenați și ei ! Primul meu loc de antrenament în natura primitoare l-am făcut astăzi înainte de time trial running-ul ce-l aveam fixat pentru ora 9.  Pe post de prag fuse o bordură în care m-am proptit (și peste care eronat am sărit la fiecare aruncare) ! Terenul unde ajungea greutatea în picaj era pe o peluză de iarbă mustind de apă  și pe alocuri zapadă ! Lucru bun de altfel, pentru că m-a ajutat să-mi măsor distanța de la prag până la gărurile adânc săpate de ghiuleaua mea de 4 kg ! Ruleta personală folosită la măsurătoare  pe care am avut mare grijă să nu o uit acasă – că doar singurul lucru important la acest sport este distanța la care poti zvârli pietroiu’ –  a ținut cu mine !!! Si chiar un  zvârlit a fost pentru că nu sunt nici acum sigură că am reușit să înțeleg care ar fi tehnica corectă.  La cele câteva timide încercări de aruncare (de toate puterile nu am indrăznit să uzez de teamă să nu-mi disloc umărul) ruleta personală a arătat o distanță minimă de 6.50 și maximă 8 m ! Pentru moment aș zice că sunt pe drumul cel bun  către mondiale ! :)  Baremul național la aruncarea greutății de 3 kg  (deci eu folosesc 4kg la antrenament, da ?) este de 8,50 m  iar cel european de 10 m  ! Dar cum spuneam (sau poate nu am spus) sunt perseverentă de felul meu și dacă-mi intra  un ‘virus’ în cap numai  decesul mi-l mai scoate !

Bine că mi-am găsit locul ideal de antrenament – parcul Tineretului  (spun asta să se consemneze unde s-a antrenat o campioană) !

Primul concurs o să fie pe data de 23 februarie – municipalele de atletism veterani – și atunci voi ști sigur dacă planul meu de antrenament a dat roade !

8.02.2013……..antrenament adevărat cu tot ce-mi trebuie: sala Lia Manoliu plus antrenor în carne și oase ! Hei și, ce credeți ?! Nu, nu am doborât niciun record de aruncare ! In schimb am aflat un lucru esențial în aruncare – bila nu este o minge de handbal și deci în mod sigur nu se aruncă după vreun portar cu ea ! :))  Toate încercările mele anterioare de a învăța tehnica aruncării cu o bilută de burete în fața oglinzii sau cele din parc au fost pierderi de vreme !  Si ce fac acum ?!  De la capăt totul ! “Total greșit”  fuse verdictul calm al antrenorului ! ‘Bucurie mare’ în sufletul meu când am aflat că nu știu să arunc – măcar stiu ceva sigur: nu știu să arunc  ! Zic eu acum că după cele  ‘n’  explicații am priceput în final cam care ar fi pretenția antrenorului referitor la poziția brațului în timpul aruncării ! Antrenamentul abia acum începe cu proaspete și valoroase cunoștinte și mânată de la spate de primul concurs de aruncare – municipalele de atletism veterani din 23 februarie ! Am uitat să specific că deja m-am inscris ! :) Si ce dacă nu știu să arunc, nimeni nu s-a născut învățat și am tot dreptul si liberatatea din lume să o fac acum ! Jocul meu continuă !

10.02.2013……..alarmă (și nu falsă) ! Mail-ul primit de la federația de atletism  citit de mine la 5 dimineața când luciditatea omului este la punctul maxim mă anunță sec : campionatele municipale vor avea loc cu o săptămană mai devreme ! Cum așa ? Si eu când mă mai antrenez ? Când mai deprind eu tehnica aruncării ?! Nu se gândesc și aștia că mai vin și neinițiați la concursurile astea ?!

15.02.2013 ……Camionatele Municipale Atletism Masters – și ce v-am spus eu  sau ce mi-am spus eu mie :)) la începutul proiectului ? Si m-am ținut de cuvânt, am participat la primul meu concurs și am și obținut ce mi-am dorit !

Nu am avut tehnica aruncării  însușită – dar am avut forța necesară și din nou ajutorul divin la purtător,  să pot arunca 9,73 m greutatea de 3 kg !  Si asta mi-a conferit locul 1 ! Sunt la numai 27 de cm de baremul european de 10 m ! Deci pun o bifă peste primul obiectiv din proiectul meu și merg înainte pentru celalte competiții ce vor urma. De data asta o să mă pregătesc altfel, că vorba aceea, titlul de campioană municipală obligă !

SAM_2788 SAM_2789 SAM_2790 SAM_2796 SAM_2800

Am aruncat prost ca și tehnică și am și avut două aruncări nevalidate din necunoașterea regulilor concursului. Există o diagonală care împarte în două  cercul din care se aruncă  iar după aruncare ar fi trebuit să părăsesc acel cerc prin jumătatea din spate. Bine că am aflat acum, pentru că altfel  ajungeam să mă fac de râs la mondialele de la Porto Alegre ! Nu dau vina pe antrenor că nu mi-a făcut instructajul ăsta, chiar nu avea de unde să știe că eu nu am habar de regulile acestui sport.  Nu numai că nu dau vina dar rămân la fel de datoare la el (ca și la biserică)  pentru toată răbdarea ce a avut-o cu mine. Nu cred că i-a fost prea ușor să lucreze cu cei de vârsta mea care pricep greu și uită repede ! Dar poate un pic m-am scos și eu în fața lui cu rezultatul de astăzi. Deci, îmi retrag cuvintele spuse în urmă cu două săptămâni.

Vor urma de acum antrenamente  serioase – chiar vreau să-mi ating target-ul propus ! Deci deprinderea tehnicii de aruncare este prioritatea numărul unu ! Mai lucrez puțin și la forță și la atitudine care este deasemenea un punct slab ! Dar cu voia celui de sus, cu a  antrenorului și cu a mea voi reuși cu siguranță !

7.03.2013  Imi propusesem sa mă antrenez la greu dar fară să-mi fac un plan anume de antrenament. Si iată-mă  cu două zile înaintea campionatelor naționale la fel de “pricepută”  în aruncarea greutății ca și la început.  In schimb mi-am cumpărat o bilă nouă simpatică foc ! Am pupat-o la primire ! Era alba ca luna plină ! S-a julit după primul antrenament dar este mai impresionabilă așa cu aerul ăsta de muncită rău !

SAM_3000

Doar trei antrenamente am mai reușit să prind la Lia Manoliu dar tehnica asta care pentru mine se apropie ca și dificultate de  pilotatul unui avion nu se prinde deloc de mine si nu as zice ca nu am bunăvoință. In afara de asta, aproape zilnic am mers pe un maidan ce se întinde maiestuos sub fereastra biroului meu însoțită de fiecare dată de câte-un coleg scos cu greu din câmpul muncii cu dublu rol: de scut uman între mine și cei 7-8 câini (stăpânii de drept ai maidanului) si rol de  fan fără voie (am nevoie și de așa ceva, că deh moralul trebuie să fie ridicat) dar de la care nu am reușit să smulg vreodată și în niciun fel aplauze !

9 Martie 2013 – Campionatele Nationale de Atletism Masters !

SAM_3047 SAM_3048 SAM_3011s

01.05.2013….. nu mi-am luat pauză de la antrenamentele de forță, le-am continuat zilnic dar tot aceeași distanță arunc – cca 9 m !!! Ori nu-mi crește forța ori nu am dezvoltat ce-mi trebuie pentru acest sport ! Poate într-o zi o sa descopăr unde trebuie să lucrez pentru forța necesară pentru aruncarea greutății sau cine știe poate descopăr sportul la care să-mi pot folosi forța ce tocmai mi-am dezvoltat-o ! :)) Oricum la ceva o să-mi fie bună ! Las’ că deprind eu și tehnica, nu am nicio grabă – categoria veterani este fără limită superioară de vârsta ! :)

Am postat o înregistrare cu ‘tehnica’ mea de aruncare pentru a rămâne dovadă de ‘așa, nu’  când voi fi eu în stare să arunc cum trebuie.

Notă : sirenele din fundalul sonor nu erau pentru mine  ! :))

http://youtu.be/75UZNHW_Efs

10.05.2013….. un super exercițiu pentru dezvoltarea forței specifice aruncării greutății. L-am introdus în planul meu de antrenament pentru a fi executat zilnic în 5 serii x 15 repetări !  Aștept cu nerăbdare rezultatele, deocamdată nu l-am executat decât la  3 antrenamente în 3 zile consecutive . După calculele mele ar trebui sa dea roade în 4 săptămâni de antrenament – în sensul că pot mării greutatea discului montat la capătul barei olimpice de la 5 kg la 10 kg,  concomitent cu mărirea vitezei de împingere a barei olimpice.  Bara olimpică cântarește 20 kg.

http://youtu.be/_A5_wwUYl3g

13.05.2013 – incercari ‘pe uscat’ :)

http://youtu.be/bdYM6KuvndI

29.05.2013

Incet, încet, începe să mi se facă rușine de ceea ce am găndit, de planurile de antrenament scrise sau nescrise și în primul rând de ‘performanța’  înregistrată la campionatele municipale în aer liber din 25 Mai . Doar 9 m !!! Bullshit !!! Am mers din rău în mai rău !

Nimic nu a dat roade,  nenorocirea aia de tehnică nu-mi intră în cap și pace ! Hei,cum să fie pace ! La mine nu există pace fără reușită ! Si de la rușii aia de pe youtube care au filmat descompunsă tehnica asta,  pricep eu ceva dar nu înțeleg nimic !!!

Dar bine că entuziasmul mi se mai ridică uneori (degeaba) sau mi se mai întamplă câte ceva care mă face să-mi reînoiesc speranța că voi ajunge vreodată la o competiție mondială ! Si daca tot ajung până în Brazilia – de ce să nu fiu și campioană mondială ?! :))

Am avut astăzi parte de o  întamplare super fericită și onorantă: Nicoleta Grasu în persoană – în carne și oase – și cu tot dragul din lume a încercat să-mi mai lumineze un pic mintea (nu știu dacă a reușit) dar sufletul mi l-a uns cu siguranță. Nu pot să cred că Nicoleta Grasu a avut aprecieri pentru mine :) și am ajuns iarăși să sper că voi reuși să-mi împlinesc visul ! Care era visul ?! Ah, ăla cu mondialele ! Mi-am amintit ! :)  Mai jos este dovada întânlirii mele cu respectabila noastră atletă, care trebuie sa fie parte din poveste mea. Este un punct cheie care o să-mi folosească enorm în împlinirea visului !

SAM_3871SAM_3871

Pe bune, îmi doream să ajung la mondiale și pentru a vedea un stadion de talie mondială și pentru a putea să văd atleți de mare clasă ! Dar de multe ori putem să găsim fericirea în  noi  sau chiar lângă noi, fără a căuta prea departe ! :) O zi minunată pentru mine !

06 sept 2013 – Balcaniada Zagreb 

Un minunat loc II, atât am putut face deși în visurile mele mă vedeam mai sus. Mă întreb cum rămâne cu mondialele ? Păi, ramâne ! Cum spuneam, nu-mi abandonez niciodată un vis ! 

DSC00602 DSC00644 DSC00653

PS (am avut motiv de nu am câștigat locul I, am fost ocupată sa mă antrenez din greu pentru săritura în lungime unde de altfel am obținut si locul I deci titlul de campion balcanic l-am obținut eu pînă la urmă dar nu mi-am împlinit visul cu bila – alte dorințe au fost împlinite la Balcaniada Zagreb !!!)

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 347 other followers